Accesaţi pagina de întâmpinare
EUIPO
Protejați-vă mărcile, desenele și modelele industriale în Uniunea Europeană

Protejaţi-vă proprietatea intelectuală în Uniunea Europeană

Menu

Ce poate constitui un desen sau model industrial comunitar înregistrat

Exemple de cereri de desene sau modele industriale

Un aspirator, exemplu de cerere de desen sau model industrial

Aspirator

Numărul desenului sau modelului industrial: 003305929-0002

O căsuță de grădină, exemplu de cerere de desen sau model industrial

Căsuțe de grădină

Numărul desenului sau modelului industrial: 002068585-0003


Înainte de a depune o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial, trebuie să țineți seama de trei lucruri:


Se califică desenul sau modelul dumneavoastră industrial pentru înregistrare?

Un desen sau model industrial protejează aspectul unui produs și este legat în mod intrinsec de acesta. Dacă produsul nu există, atunci nu poate exista nici protecție.

Orice articol industrial sau artizanal, inclusiv ambalajul, simbolurile grafice și caracterele tipografice se califică pentru statutul de produs. De asemenea, se pot proteja părți din produse care pot fi demontate și reasamblate.

Culorile per se, simplele elemente verbale și sunetele sunt exemple de lucruri care nu se califică în acest sens, deoarece nu constituie aspectul unui produs. Ele se pot califica însă pentru a beneficia de protecția mărcilor.

Organismele vii și conceptele nu se califică nici ele, din același motiv, dar ele nu se califică nici pentru a beneficia de protecția mărcilor.

Mai mult, desenul sau modelul dumneavoastră industrial trebuie să respecte ordinea publică și anumite standarde de bune moravuri. Desenele și modelele industriale care înfățișează sau promovează violența sau discriminarea pe criterii de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală vor fi respinse.

Este desenul sau modelul dumneavoastră industrial nou?

Regulamentul privind desenele sau modelele industriale impune, fie că este vorba despre un desen sau model industrial comunitar înregistrat, fie despre unul neînregistrat, ca acesta să fie nou și să aibă caracter individual.

Noutatea

Un desen sau model industrial este nou dacă înaintea sa nu a mai fost divulgat niciun desen sau model industrial identic. În cazul în care între două desene sau modele industriale există diferențe nesemnificative, acestea vor fi totuși considerate identice.

Caracterul individual

Un desen sau model industrial are caracter individual dacă impresia de ansamblu transmisă utilizatorului avizat diferă de cea transmisă de oricare alte desene și modele industriale anterioare.

Este desenul sau modelul dumneavoastră industrial reprezentat în mod corect și exact?

Scopul reprezentării grafice este de a prezenta toate caracteristicile desenului sau modelului industrial a cărui înregistrare o solicitați. Dumneavoastră sunteți singurul responsabil pentru prezentarea cât mai exactă a caracteristicilor desenului sau modelului dumneavoastră industrial.

Prin urmare, este important să pregătiți atent și temeinic reprezentarea desenului sau modelului dumneavoastră industrial. Calitatea reprezentării este esențială pentru protecția desenului sau modelului dumneavoastră industrial.

În termeni practici, calitatea reprezentării grafice trebuie să permită reducerea sau mărirea dimensiunii desenului sau modelului dumneavoastră industrial la o mărime nu mai mare de 8 cm pe 16 cm pentru a putea fi înscris în Registrul desenelor și modelelor industriale comunitare și pentru a fi publicat în Buletinul desenelor și modelelor industriale comunitare.

Vederi

Puteți depune până la zece vederi diferite pentru a vă reprezenta desenul sau modelul industrial; șapte vederi protejate și trei vederi neprotejate. Pot fi încărcate vederi diferite, cum ar fi de ansamblu, în elevație, în secțiune transversală, în perspectivă sau explodate. Aplicația noastră de înregistrare online a cererilor de desene sau modele industriale vă permite să încărcați cu ajutorul funcției de glisare și fixare și puteți utiliza atât imagini tridimensionale, cât și statice. Asigurați-vă că vederile depuse fac referire la același desen sau model industrial și că reprezintă o parte vizibilă a acestuia.

În cazul în care depuneți o cerere pentru un produs complex, cum ar fi un produs alcătuit din componente multiple ce pot fi înlocuite, permițând demontarea și reasamblarea produsului, cel puțin una dintre vederi trebuie să înfățișeze produsul complex în formă asamblată. Acest lucru este valabil și pentru seturile de articole, cum ar fi jocul de șah cu piesele aferente sau un set de tacâmuri.

Culori

Reprezentările desenului sau modelului industrial se pot face fie în alb și negru, fie în culori. Nu este permisă amestecarea tipurilor de culori, ca de exemplu depunerea a trei vederi în alb și negru și a patru vederi în culori pentru același desen sau model industrial.

Context

Reprezentarea desenului sau modelului dumneavoastră industrial trebuie să fie pe fond neutru. Desenul sau modelul industrial trebuie să se distingă cu claritate de mediul său.

Identificatori

În cazul în care doriți să scoateți în evidență anumite părți ale desenului sau modelului industrial, fie pentru a arăta că revendicați doar acea parte, fie pentru a arăta în mod expres că nu revendicați o anumită parte a desenului sau modelului industrial, puteți utiliza unul dintre următorii identificatori:

  • Linii frânte pentru a indica elementele pentru care nu se solicită protecție
  • Linii de marcaj pentru a evidenția acele trăsături ale desenului sau modelului industrial pentru care doriți să obțineți protecție
  • Nuanțarea și încețoșarea unor culori pentru a exclude o serie de caracteristici din sfera protecției
  • Separații pentru a arăta că nu se revendică lungimea exactă a desenului sau modelului industrial

Vederile desenului sau modelului industrial nu trebuie să conțină alte texte explicative, cuvinte sau simboluri.

Pagină actualizată ultima dată 27-06-2016
Site-ul nostru folosește module cookie pentru a consolida funcționalitățile tehnice care facilitează utilizarea sa. De asemenea, folosește și analize. Faceți clic pentru mai multe informații