Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

EUIPO

Protejați-vă mărcile, desenele și modelele industriale în Uniunea Europeană.

Protejaţi-vă proprietatea intelectuală în Uniunea Europeană

Strategie

Dacă ați ajuns până aici, atunci știți că înregistrarea unui desen sau model industrial comunitar înseamnă altceva decât plata impozitului pe automobil. DMIC vă protejează creativitatea și vă valorifică prezența pe piață. Valoarea desenului sau a modelului dumneavoastră industrial nu este însă fixă – numai dumneavoastră îl puteți face să-și atingă potențialul. Beneficiile cresc proporțional cu eforturile depuse.

Strategia pe care o adoptați pentru desenul sau modelul dumneavoastră industrial este unică și vă caracterizează. Ea reflectă interesele mai largi ale societății dumneavoastră și portofoliul său de proprietate intelectuală.

 

Publicați-vă desenul sau modelul industrial

Dacă ați decis să amânați publicarea desenului sau a modelului dumneavoastră industrial deoarece ați dorit să-l țineți secret față de concurență, rețineți că va trebui să-l publicați totuși la un moment dat pentru a vă bucura de toate beneficiile generate de înregistrarea sa. Dacă nu publicați desenul sau modelul industrial, va fi ca și cum nu ar fi existat niciodată.

Cu cel târziu trei luni înainte de expirarea perioadei de 30 de luni (respectiv în ultima zi a celei de-a 27-a luni care urmează datei depunerii sau datei de prioritate, după caz), trebuie să solicitați Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) să vă publice desenul sau modelul industrial. Acest lucru se poate face, bineînțeles, oricând înainte de expirarea perioadei de 27 de luni. Atunci când solicitați publicarea desenului sau a modelului dumneavoastră industrial, precizați și dacă doriți ca EUIPO să-l publice cât mai curând sau dacă doriți să așteptați până la sfârșitul perioadei de amânare. Dacă nu ați plătit taxa de publicare la momentul depunerii, asigurați-vă că o plătiți când solicitați publicarea.

EUIPO nu emite avertismente referitoare la expirarea perioadei de 27 de luni. Dumneavoastră aveți obligația de a respecta acest termen.

Extindeți-vă protecția

Strategia dumneavoastră de proprietate intelectuală va evolua în timp, iar odată cu ea, și nevoia dumneavoastră de a vă extinde. S-ar putea să doriți ca desenul sau modelul să fie protejat în afara Uniunii Europene (UE).

Dacă ați depus deja o cerere de înregistrare pentru un desen sau model industrial comunitar, puteți beneficia de prioritate. Puteți folosi cererea de DMIC ca bază pentru altă cerere de desen sau model, în afara UE. În acest caz trebuie să depuneți cererea de protecție în altă jurisdicție în termen de șase luni de la data depunerii cererii de înregistrare a DMIC. Dacă revendicarea de prioritate este acceptată, cererea va avea prioritate față de alte cereri depuse în acea perioadă de șase luni.

Dar, pentru ca revendicarea de prioritate să fie acceptată, cererea de înregistrare a DMIC trebuie să fie prima dumneavoastră cerere de înregistrare a desenului sau modelului industrial.

Pentru a revendica această prioritate, în unele țări va trebui să dovediți că ați depus o cerere de desen sau model la EUIPO. Unele jurisdicții acceptă ca referință baza noastră de date , dar este posibil ca altele să solicite un document cu caracter mai oficial, pe care îl puteți obține utilizând cererea de consultare a dosarului. De reținut că în unele țări copiile certificate trebuie autentificate sau legalizate pentru a fi acceptate ca bază pentru o revendicare de prioritate.

Anumite țări solicită autentificarea sau legalizarea copiilor certificate pentru a le putea accepta ca bază în vederea formulării unei revendicări de prioritate în fața oficiului lor național sau a oricărei alte revendicări în fața autorităților lor.

This site uses cookies to offer you a better browsing experience, including for anonymized analytics. Find out more on how we use Cookies.